Thursday, November 13, 2008

AJUTOR DIN AFARĂ


... Eu te întăresc, tot Eu îţi vin în ajutor. Eu te sprijinesc cu dreapta Mea biruitoare.

Isaia 41.10

Făgăduinţa de ieri ne garanta puterea pentru lucrul nostru. Cea de azi ne asigură ajutorul lui Dumnezeu, când nu putem lucra singuri. Domnul zice: ”îţi vin în ajutor”. Puterea dinăuntru este completată prin ajutorul dinafară. Dumnezeu poate, dacă găseşte de cuviinţă, să ne trimită ajutoare pentru luptele ce le întâmpinăm. Dar daca ne lipseşte de ele, va sta El însuşi lângă noi, ceea ce ne este mai de folos decât legiuni de fiinţe omeneşti.

Acest ajutor ne vine la timpul potrivit şi este nimerit, înţelept şi potrivit împrejurărilor celui încercat. Este chiar mai mult decât un simplu ajutor, căci Domnul ne ia toată povara şi ne ajută în toate nevoile noastre. ”Dumnezeul nostru este un ajutor, care nu lipseşte niciodată în nevoi.” (Psalmul 46).

Deoarece El ne-a mai venit în ajutor, ne putem încrede în El pentru prezent şi viitor. Rugăciunea noastră este: ”Doamne, fii ajutorul nostru”, iar experienţa noastră este că ”Duhul ne ajută în neputinţele noastre”; aşteptarea noastră este: ”îmi ridic ochii spre munţi, de unde îmi va veni ajutorul” şi în curând cântarea noastră va fi: ”Tu, Doamne, ne-ai ajutat”.


No comments:

Post a Comment